Ati observat ca in Romania, toata lumea iti cere ceva, si (aproape) nimeni nu-ti da nimic gratis? Poate doar pliante.
Nota: In acest post nu voi mentiona nimic despre pomenile electorale sau alte chestii de fatada, facute doar pentru a prosti/manipula populatia.
Ma plimb pe strada. Aiurea, fara nici o destinatie anume, pentru simplul fapt ca asa am chef in momentul ala si pentru ca afara e o vreme frumoasa. La un moment dat, imi apare in fata, parca rasarit din asfalt, un tigan mare si negru. “Baiatuuuu’ da si la mine un ban sa iau ceva de mancare, ca mor de foame!“. Ma fac ca nu-l aud si-mi indes si mai bine castile de la iPod in urechi. De asta imi place sa ascult muzica cand sunt pe drum: pot sa ignor mult mai usor persoanele de genul asta. “Hai fratioru’ meu da si mie un ban ca imi e foame!“. Toate pana aici: sa-mi zica un cioroi “frate”. Ma opresc, si ma intorc sa ma uit la el. Un tigan destul de inalt… aproape la fel de inalt ca mine, atletic, bine imbracat… deci nu tocmai genul de om care moare de foame. “Auzi ba, hai ca-ti dau, da’ imi raspunzi la o intrebare mai intai?” “Da sefu’, raspund!” …asta ar fi fost in stare sa faca orice pentru bani “Ba, tu esti bine, sanatos?” “Da, sefu’, sunt.” “Atunci du-te naibii si munceste daca vrei bani… nu mai cersi!” …si am plecat.
Gara de Nord. Aglomeratie. Bagaje. Oameni de toate varstele, natiile si tipurile se plimba intr-o miscare browniana. Stau in fata panoului cu sosiri si plecari. “Sefuu’ da-mi si mie un ban, sa-mi iau o paine.“. Ma uit spre cel care imi adresase intrebarea. In varsta, nespalat, neingrijit, cu o fata foarte rosie… genul acela de alcoolic care mai are putin si-si da duhul daca mai bea. “Hai ca ma duc eu sa-ti iau o paine.” “Nuuu… ca ma duc eu sa-mi iau.” “Ba, tu vrei sa te duci sa-ti iei de baut?” …sovaieste… si-a dat seama ca m-am prins. “…da sefu’…” “Pai, nu-ti dau… Daca imi ziceai direct sa-ti dau bani de vodca, iti dadeam.“. Trenul meu mai are vreo cinci minute pana sa plece si ma duc sa ma urc in vagon.
In tren. O parte din aglomeratia din gara se muta in vagoane. Bagaje, tipete, nebunie. Dupa ce pleaca trenul, se termina si agitatia. Toti se aseaza la locurile lor si se face oarecum liniste. Deodata aud “Ajutati-ma si pe mine cu un ban, Dumnezeu sa va ajute…“. Ma uit pe culoarul dintre scaune si vad un tip mai tiganos cum se taraste pe jos. Aud lumea impresionata “Vai saracu… e olog…” …si tipul strange de la 3/4 de vagon mai mult de 150 de lei (cel putin atat am vazut eu). Ana, care pana atunci statuse in dreapta mea, il observa si-mi zice: “Hai, da-i si tu ceva, saracu’ de el…” “Nu.” “De ce? Hai ca e amarat.” “Nu. Pui pariu ca in gara la Ploiesti, asta o sa mearga fara nici o problema?” …si ajunge trenul in Ploiesti. Coboram. Ne indreptam spre iesirea din gara… cand cineva trece alergand pe langa noi. “Ologul” din tren.
Apoi… Mai sunt si aia din parcari. Tot felul de puradei, carora le dai un ban, doar ca sa nu-ti gasesti masina zgariata. Aia intr-adevar, aia sunt singurii cersetori, carora le dau bani, doar pentru a gasi masina intreaga. A… si mai dau cate un ban la aia care canta frumos. La restul nu.
Dar de primit, nu primesti nimic in mod gratuit pe strada. In afara de pliante. Dar si alea sunt facute pentru a atrage clienti in diverse directii… unde trebuie sa platesti.
Toata lumea cere ceva, nimeni nu iti ofera nimic…
Pana la urma, dar din dar… nu prea se face Rai…
Ultimele comentarii