Archive for May, 2009

M-am mutat.

Blogul (cu tot cu articole si comentarii) il gasiti la noua adresa: http://abogdan.com

Advertisements

[impresii] Cupa bloggerilor la LaserTag, grupa III

…fara varsari de sange ca in grupele precedente.

Aseara in arena de la LaserMaxx, au avut loc infruntarile din grupa a III-a a Cupei bloggerilor la LaserTag.

In ziua a III-a, s-au aliniat la start echipele BlegooPR(adica noi), Urban Bites, Adrian Popescu si Buciuman.

Atmosfera tensionata, adrenalina care curgea prin vene, strigate de lupta. Ingredientele perfecte pentru a incepe ostilitatile. Asfel… dupa o runda de incalzire, au inceput meciurile… si dupa 6 partide cu cate 5 minute pauza intre fiecare, s-au incheiat. (Nu comentez desfasurarea evenimentelor, trag doar concluziile.)

Rezultatele au fost astea:


Multumiri echipei (apropo… ma bucur ca am avut placerea sa va cunosc).

Echipa BlegooPR

De la stanga la dreapta: Abogdan, Hilkee, BlegooPR, Ronnie, Ariel.

Concluzii:

  1. A fost misto rau de tot
  2. Am facut mai multa miscare aseara decat am facut in ultimele doua luni
  3. Urban Bites au jucat muult mai bine decat ne asteptam.
  4. Nihasa da sfaturi (bune?) (de fapt, a fost acolo pe post de spion 🙂 )
  5. Am avut o strategie buna… (numa’ ca odata intrati in arena, o uitam)
  6. Abia astept(am) urmatorul LaserTag.

[re:View] Wolfram|Alpha

Zilele astea s-a lansat un answer engine excelent. Se numeste Wolfram|Alpha si are raspunsuri clare si concise pentru o multime de intrebari, incepand de la chestiuni legate de matematica, fizica, pana la date geografice/demografice, actiuni bursiere s.a.m.d.

Rezultatele cautarii sunt precise, spre deosebire de alte aplicatii de acest gen care afiseaza rezultatele in functie de relevanta lor, filtarea lor, ramanand la latitudinea utilizatorului. Un feature interesant este cautarea comparata (ilustrata in imaginea de mai jos).

Recomand Wolfram|Alpha tuturor ca sursa de informatii tehnice (in primul rand).

Un exemplu de rezultate comparate, obtinute cu Wolfram|Alpha.

Requiem pentru bunul simt

…pentru ca cititorii mei au mai mult bun simt decat ai lor.

M-am saturat de ei. M-am saturat sa traiesc printre ei. M-am saturat sa trebuiasca sa-I support. M-am saturat de personajele din care e compusa, intr-o proportie mai mare de 80% societatea din ziua de azi. M-am saturat de oameni fara bun simt.

Cel mai mult urasc oamenii nesimtiti. Ii urasc pe toti, inidferent de sex, varsta, natie, religie si orinetare sexuala.

Am fost zilele astea  acasa la parintii mei. Intamplarea a facut sa ma intalnesc intr-una din zile cu un vecin. Cand l-am vazut, desigur, l-am salutat, asa cum fac de fiecare data. Desigur, ca de fiecare data, nu am primit nici un raspuns. Si, ca de fiecare data, tipu’ s-a uitat la mine ca vitelul la poarta noua (ce-mi place expresia asta). Ca sa va faceti o idee asupra personajului, va spun ca pare genul de barbat frustrat care toata viata lui a stat sub papucul parintilor, al sefilor si al nevestei. Genul de om care a plecat tot timpul capul, pentru ca vorba aia, capul plecat, palosul nu-l taie. Ma inteb oare daca sta si se uita asa la mine, pentru ca n-a fost niciodata salutat… sau poate am eu ceva pe fata de fiecare data cand ma intalnesc cu el si de aia sta si se holbeaza la mine. Altfel nu-mi explic. Sau, nu o fi pus mana in viata lui pe un cod al bunelor maniere; pentru ca a saluta pe cineva, inseamna in primul rand bun-simt/buna-crestere, si in al doilea rand, este o dovata o oarece forma de respect fata de persoana respectiva… cel putin aparent .

Si stiti ce ma enerveaza cel mai tare? Nu, nu nesimtirea lui. Ma enerveaza ca nu pot sa-i raspund cu aceeasi moneda. Sa nu-l salut. Sa ma fac ca nu-l vad. Sa-i ignor pur si simplu. Sau, sa-i zic vechiul proverb: “Buna ziua caciula, ca stapanul n-are gura.” …si sa-mi raspunda basca pe care o poarta el pe cap.

Stau in tren. Ma intorc in Bucuresti. Stau cu laptopul in brate si castile in urechi, ascult muzica si scriu ce cititi in momentul asta. In dreapta mea, s-a asezat o tipa de vreo 20 si ceva de ani. Vorbeste la telefon cam de cand a intrat in vagon. Vorbeste mult si tare. Atat de tare incat poate sa auda tot toata lumea.  Dau muzica mai tare. Chiar nu ma intereseaza discutia ei. Absolut deloc. Imi vad de scris. Apare controlorul. Il vad din timp, si imi scot castile din urechi si opresc muzica. Tipa vorbeste in continuare la telefon. Controlorul ajunge in dreptul nostru si ne cere pe un ton foarte civilizat biletele. Pe un ton poate mult prea civilizat pentru Romania, si, mai ales, pentru cei care isi iau lefurile de la stat. Ii intind biletul, il composteaza, mi-l da inapoi si imi zice “multumesc”. Wow. Omul asta, chiar se poarta foarte civilizat. Tipa nici nu se sinchiseste de el. Controlorul sta se uita la ea. Are rabdare. Ma uit la tipa, nimic. Dupa vreo doua minute, ii dispare si lui rabdarea si o roaga sa-i prezinte biletul, pe acelasi ton politicos. Intr-un final tipa inchide telefonul, se intoarce spre controlor si ii zice “ia ba nesimtitule biletu’, esti chior, nu ai vazut ca vorbesc la telefon? ”. Ma uit la saracul om ca se poarta la fel de politicos cu ea, desi i se citeste pe fata ca si-a iesit din pepeni. Acum tipa respectiva se holbeaza in display-ul laptopului meu. Ma uit cu coada ochiului la ea. Pare sa citeasca ce scriu. Si daca ar citi… chiar nu-mi pasa. Deloc. Ma bucur doar ca am avut parte de un exemplu de lipsa de bun simt cum nu mai vazusem de multa vreme.

Trenul merge spre Bucuresti in continuare. La Urziceni se urca un grup de muncitori. Cativa sunt cu sticla de bere ieftina in mana. Par sa fie cu chef. Momentan se cearta pe locuri. Trenul se pune in miscare si intr-un final se aseaza. Incep sa se injure si sa vorbeasca tare. La un moment dat, din zona lor incep sa se auda manele. Desi cu castile in urechi, ii aud. Vorbesc tare, maneaua rage si tot vagonul se umple de un miros de bere amestecata cu tuica si ceapa. Scarbos.

Ma bucur ca Bucuresti e ultima statie si ca o sa cobor acolo… ca cine stie ce fel de oameni mai urcau in vagonul ala…

Am constatat de multe ori ca pe masura ce diferenta de varsta intre doua persoane este mai mare, cu atat mai mult creste nivelul nesimtirii in comunicarea dintre cele doua creste.

Un exemplu. Babele (si mai ales mosii) din tramvai, metrou, autobuz etc. Anul trecut, s-a intamplat sa merg cu metroul si stateam pe scaun. Ma simteam foarte rau si chiar nu puteam sa stau in picioare. La una din statii se urca un mosulet destul care parea foarte sanatos. Din tot metroul, fix la mine a venit pentru a-mi zice pe un ton mai mult decat inadecvat sa ma ridic.

Ba baiete, ia da-te de acolo, sa stau eu.
Pai stiti, nu ma simt bine.
Bai baiete, ridica-te, ca-s mai in varsta decat tine.
Pai chiar nu ma simt bine. Rugati pe altcineva sa va faca loc.
Bai nenicule, iote tineretu’ din ziua de azi… pic de respect nu mai are pentru aia mai batrani. Sa-ti fie rusine baiete ca n-ai aia 7 ani de acasa.

Cu ultima replica m-a scos din sarite, si i-am raspuns si eu cam cu aceeasi moneda: “Pai daca vreti respect, trebuie sa respectati… Eu n-am uitat inca de cei 7 ani de acasa, dar unii mai batrani da.” Mosul a ramas tablou, si a coborat la urmatoarea statie. Vroia sa ma ridic pentru doua statii. Ca atat a mers.

Uitandu-ma la nesimtirea din jur, ma intreb daca bunul simt mai e la moda. Daca noi, astia care (mai) avem  ceva bun simt, ne vom integra incet-incet in restul lumii. Imi place sa cred ca nu. Imi place sa cred, ca si generatiile care vor veni, vor mai avea acelasi sistem de referinta in materie de bun simt si bune maniere. Ar fi pacat sa fie altfel. Si… apropo… oare cata nesimtire o sa mai putem noi suporta, pana sa le bagam badaranilor pumnul in gura (nu ma refer aici la sensul propriu al expresiei pentru ca nu mi-am propus sa promovez violenta) si codul bunelor maniere pe gat?

Dar din dar se face Rai?

Ati observat ca in Romania, toata lumea iti cere ceva, si (aproape) nimeni nu-ti da nimic gratis? Poate doar pliante.

Nota: In acest post nu voi mentiona nimic despre pomenile electorale sau alte chestii de fatada, facute doar pentru a prosti/manipula populatia.

Ma plimb pe strada. Aiurea, fara nici o destinatie anume, pentru simplul fapt ca asa am chef in momentul ala si pentru ca afara e o vreme frumoasa. La un moment dat, imi apare in fata, parca rasarit din asfalt, un tigan mare si negru. “Baiatuuuu’ da si la mine un ban sa iau ceva de mancare, ca mor de foame!“. Ma fac ca nu-l aud si-mi indes si mai bine castile de la iPod in urechi. De asta imi place sa ascult muzica cand sunt pe drum: pot sa ignor mult mai usor persoanele de genul asta. “Hai fratioru’ meu da si mie un ban ca imi e foame!“. Toate pana aici: sa-mi zica un cioroi “frate”. Ma opresc, si ma intorc sa ma uit la el. Un tigan destul de inalt… aproape la fel de inalt ca mine, atletic, bine imbracat… deci nu tocmai genul de om care moare de foame. “Auzi ba, hai ca-ti dau, da’ imi raspunzi la o intrebare mai intai?” “Da sefu’, raspund!” …asta ar fi fost in stare sa faca orice pentru bani “Ba, tu esti bine, sanatos?” “Da, sefu’, sunt.” “Atunci du-te naibii si munceste daca vrei bani… nu mai cersi!” …si am plecat.

Gara de Nord. Aglomeratie. Bagaje. Oameni de toate varstele, natiile si tipurile se plimba intr-o miscare browniana. Stau in fata panoului cu sosiri si plecari. “Sefuu’ da-mi si mie un ban, sa-mi iau o paine.“. Ma uit spre cel care imi adresase intrebarea. In varsta, nespalat, neingrijit, cu o fata foarte rosie… genul acela de alcoolic care mai are putin si-si da duhul daca mai bea. “Hai ca ma duc eu sa-ti iau o paine.” “Nuuu… ca ma duc eu sa-mi iau.” “Ba, tu vrei sa te duci sa-ti iei de baut?” …sovaieste… si-a dat seama ca m-am prins. “…da sefu’…” “Pai, nu-ti dau… Daca imi ziceai direct sa-ti dau bani de vodca, iti dadeam.“. Trenul meu mai are vreo cinci minute pana sa plece si ma duc sa ma urc in vagon.

In tren. O parte din aglomeratia din gara se muta in vagoane. Bagaje, tipete, nebunie. Dupa ce pleaca trenul, se termina si agitatia. Toti se aseaza la locurile lor si se face oarecum liniste. Deodata aud “Ajutati-ma si pe mine cu un ban, Dumnezeu sa va ajute…“. Ma uit pe culoarul dintre scaune si vad un tip mai tiganos cum se taraste pe jos. Aud lumea impresionata “Vai saracu… e olog…” …si tipul strange de la 3/4 de vagon mai mult de 150 de lei (cel putin atat am vazut eu). Ana, care pana atunci statuse in dreapta mea, il observa si-mi zice: “Hai, da-i si tu ceva, saracu’ de el…” “Nu.” “De ce? Hai ca e amarat.“Nu. Pui pariu ca in gara la Ploiesti, asta o sa mearga fara nici o problema?” …si ajunge trenul in Ploiesti. Coboram. Ne indreptam spre iesirea din gara… cand cineva trece alergand pe langa noi. “Ologul” din tren.

Apoi… Mai sunt si aia din parcari. Tot felul de puradei, carora le dai un ban, doar ca sa nu-ti gasesti masina zgariata. Aia intr-adevar, aia sunt singurii cersetori, carora le dau bani, doar pentru a gasi masina intreaga. A… si mai dau cate un ban la aia care canta frumos. La restul nu.

Dar de primit, nu primesti nimic in mod gratuit pe strada. In afara de pliante. Dar si alea sunt facute pentru a atrage clienti in diverse directii… unde trebuie sa platesti.

Toata lumea cere ceva, nimeni nu iti ofera nimic…

Pana la urma, dar din dar… nu prea se face Rai…

Copii fara copilarie

Am fost azi la banca sa rezolv o mica problema si, din vorba in vorba, am ajuns sa discut cu consilierul meu despre copii zilelor noastre si copilaria lor, si am ajuns la o concluzie: copii astia parca nu mai au copilarie.

Noi parca eram altfel atunci cand eram mici, parca eram mult mai inocenti, si mult mai sociabili si stiam sa ne bucuram din micile nimicuri ale vietii. Noi nu plangeam si nu faceam ca toti dracii din orice si pentru orice… sau ma rog, nu faceam asta pentru lucruri “de oameni mari”. Pentru ca stiam ca oamenii mari sunt oameni mari, cu treburi de oameni mari, si folosesc obiecte de oameni mari, iar noi suntem copii. Nu neg faptul ca “pe vremea noastra” tehnologia nu era la fel de avansata si nu existau tot felul de gadget-uri. De exemplu noi cand eram copii nu ne doream telefon mobil, laptop, Xbox, PSP si iPod. Si nu cred ca am fi urlat din toti rarunchii sa ne cumpere parintii asa ceva, chiar daca nu aveam nevoie de ele, ci doar pt simplul fapt ca are Gigel de la 3 asa ceva.

Imi pare nespus de rau ca progresul tehnologic a omorat copilaria. Cel putin la oras (pentru ca la tara nu am nici o idee cum sta treaba cu copii si copilaria). Din dorinta de a fi europeni, din dorinta de ai proteja pe copii, au fost distruse inlocuite/interzise unele lucruri care faceau copilaria frumoasa.

Sa ne aducem aminte cum aratau locurile de joaca pe vremea noastra si cum arata acum. Cand eram noi copii, erau facute din metal si lemn. Astazi sunt facute din plastic, lemn si foarte putin metal… pentru “siguranta” odraslelor. De exemplu, in parcul in care ma jucam cand erau mic erau doua tobogane foarte mari construite din ciment si piatra. Inalte, serpuite, numa’ bune sa-ti rupi pantalonii daca te dadeai de mai mult de 5 ori in aceeasi zi cu aceeasi pantaloni.

Sau. Leaganele alea de metal, pe care cei mai meseriasi, reuseau sa faca rotatii la 360 de grade. …mai fa asta daca poti cu leaganele din ziua de azi.

Sau. Sucurile la dozatorTEC-ul… cu arome de tot felul de fructe (dintre care unele nici nu aveam idee cum arata in realitate).

Sau. Tevile cu cornete de hartie cu care ne “luptam” saptamani intregi? Copii de azi se lupta intre ei doar la Counter Strike. Si… mai stiti cum trageam la tinta cu cornetele in plasele de insecte ale vecinilor (sau direct in casa la ei, daca aveau ghinionul sa isi lase geamurile deschise)?

Sau. Zilele pierdute batand mingea in spatele blocului. Fotbal, ratele si vanatorii… si cate si mai cate jocuri cu mingea (de fotbal). Copii din ziua de astazi nu mai joaca fotbal in fata blocului, ci joaca FIFA in retea.

Sau. Zeci de alte sporturi si jocuri. Badminton, tenis cu mingea la perete, volei, handbal (jucat cu bara de batut covoare pe post de poarta), cataratul in copac, desnele pe asfalt, plimbarile in grup cu bicicleta, ascunsa, atinsa, prinsa, cocotata, hotii si vardistii etc. O multime de lucruri de facut cu prietenii, o multime de chestii cu care puteai sa-ti petreci timpul intr-un mod foarte placut.

Si ce daca te juleai, iti rupeai o mana, un picior? N-a murit nimeni din asta… si in plus, am ramas cu amintiri placute. Amintiri pe care puteam/putem sa le impartasim cu ceilalti; amintiri care vor ramane peste timp.

Nu cred ca vreunul din copii de astazi o sa-si mai aduca aminte cand o fi cel putin de varsta mea ca atunci cand era mic, l-a batut pe X la FIFA cu 20 – 0, sau ca odata a jucat Counter Strike cu Y si a facut 80 de frag-uri.

Si, mai stiti desenele animate pe care le vedeam cand eram copii? Mi s-au parut, si inca mi se par geniale. Tom si Jerry, Looney Tunes, Captain Planet, Saber Rider, Nils Holgersson, Popeye, Droopy, Mickey Mouse si gasca lui, Scooby- Doo, si cate si mai cate.  Desene care ne-au fascinat copilaria, dar copiilor din ziua de azi nu le plac.

Nici mie, de exemplu nu-mi plac desenele animate de astazi. Pentru ca le-a disparut acea inocenta a copilariei. Pentru ca sunt prea dure in limbaj pentru un copil. Poate sunt un pic invechit in gandire, dar niste cuvinte precum “voma”, “cretin”, “putrezit”, “dobitoc” (eu cel putin asta am am auzit… or mai fi si altele, cine stie) chiar nu au ce cauta intr-un desen pentru un copii. Si, in plus… personajele din desenele animate mi se par mult mai “artificiale” fata de animatiile la care obisnuiam sa ne uitam noi (probabil pentru ca majoritatea sunt desenate prost.).

Apropo… mai tineti minte cand va jucati Pacalici, Dacii si Romanii, Nu te supara frate, Scari si serpi, Piticot, masinutele alea de tabla mici (cu care ne imaginam diverse scenarii), soldateii de plastic si altele? Copii de astazi nu cred ca le-ar mai juca cu placere. Exista alte jocuri pe calculator care sa inlocuiasca ce jucam noi odata (si ce mi se pare ok sa joace si ei).

Inclin sa cred ca acesti copii ai zilelor noastre, nu au copilarie, pentru ca, datorita vremurilor in care traiesc, le-a disparut tocmai esenta copilariei: inocenta. Acesti copii imi par putin maturizati inainte de vreme. Ceea ce e rau, pentru ca se vor uita inapoi la anii in care au fost copii si vor realiza ca nu si-au trait vietile asa cum ar fi trebuit: ca niste copii.

Un nou inceput

E greu sa o iei de la inceput intr-o chestie din asta precum e bloggingul. Dar am simtit nevoia sa fac pasul asta. Am simtit nevoia sa las la o parte ce am facut pana acum si sa iau lucrurile de la capat. Simteam nevoia de ceva nou, simteam nevoia sa fac o schimbare radicala si iata ca am facut-o. Am simtit nevoia sa fac o mica separatie intre ce e serios si scris pe graba, si chestiile putin mai serioase si putin mai lucrate, asa cum se vroia la origini Voice of Silence No More.

Un alt motiv ar fi ca… intr-un final, am realizat ca trebuie sa fac ceva pentru ca url-l asta http://voiceofsilencenomore.blogspot.com/ era prea lung, si cine ar fi stat sa retina ditamai sirul de caractere? Asta are un url mai scurt, si deci, mai usor de retinut :-).

Tin sa precizez totusi, ca VoSNM va continua sa functioneze in continuare, pentru ca nu-mi sta in fire/nu pot sa “distrug” ceva creat de mine, mai ales daca am lucrat destula vreme la proiectul respectiv (2 ani si putin reprezinta totusi ceva).

Asa ca iata-ma inca odata la inceput de drum. Vreau sa multumesc inca de pe acum celor care vor intra, vor citi, si, eventual, vor comenta.